O femeie și un bărbat din Rusia, în vârstă de 43 de ani, respectiv 41 de ani, au făcut amor într-un avion, în timpul unui zbor intern din Rusia, la doar câteva ore după ce s-au cunoscut.
Se pare că cei doi s-ar fi cunoscut la aeroportul Sheremetyevo din Moscova, înainte de a se urca în avionul în care au fost filmați făcând amor.
La puţin timp după ce s-au îmbarcat, flăcările pasiunii i-au cuprins pe cei doi şi fără nicio jenă au început să se sărute sub ochii celorlalţi pasageri. O însoțitoare de zbor a fost înştiinţată şi la scurt timp le-a întrerupt partida de amor.
„Încetați! Avionul va ateriza și veți părăsi avionul. Acoperă-te imediat! Ia-ți mâinile și lasă-l să se acopere imediat! Aveți un comportament inadmisibil într-un loc public. Ați fost filmați. Suntem obligați să apelăm la poliție”, le-a spus însiţitoarea celor doi.
Femeia nu a comentat în timpul filmării, dar bărbatul a întrebat nervos: „Ce este, doamnă? Sunteți nebună?”, după care a adăugat și o înjurătură, la adresa tuturor celor prezenți, potrivit a1.ro
Cei doi ar fi fost sub influența alcoolului în timpul zborului de la Moscova la Vladivostok, cu o durată de opt ore și jumătate.